TANDEM DANCE

În perioada 23-30 mai 2015 Asociaţia Tandem a derulat la Bucureşti, la WASP – Working Art and Space Production activităţile proiectului Tandem Dance, finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României în cadrul programului „Promovarea Diversităţii în Cultură şi Artă în Cadrul Patrimoniului Cultural European”.

Dansul este comunicare şi expresie. Când ne întâlnim prima oară, ne dăm mâna. Când ne împrietenim, ne îmbrăţişăm. Când ne apropiem, dansăm. Toate aceste gesturi ne pun în relaţie unii cu alţii, ne ajută să pătrundem măcar un pic în universul celuilalt, să îl înţelegem, să ni-l însuşim.

Când vorbim de integrare, nu e niciodată de ajuns să îl facem pe celălalt să ne înţeleagă pe noi, trebuie ca şi noi să înţelegem ce se întâmplă în lumea lui, să ne încălţăm cu papucii lui şi să umblăm, cum spun englezii, o milă în ghetele lui.

Tandem Dance nu îşi propune să îi înveţe pe nevăzători să danseze, aşa cum ar părea la prima vedere. Îşi propune să îi înveţe pe nevăzători lucruri noi despre mişcare, despre spaţiu, despre relaţia dintre muzică şi mişcare, dar şi să îi înveţe pe cei ce văd un alt mod de percepţie a lumii şi a mişcării. În final, după o săptămână, vom şti unii despre alţii mult mai mult decât dacă am sta de vorbă un an şi o lună.

Proiectul se vrea doar un prim pas într-un drum lung ce îşi propune mai multe obiective:

  • Deschiderea comunităţii de nevăzători către o formă de expresie artistică ce ar părea că le este inaccesibilă.
  • Educarea profesorilor de dans şi a kinetoterapeuţilor pentru lucrul cu persoane cu deficienţe de vedere,
  • Deschiderea dansatorilor profesionişti către alte forme de expresie artistică
  • Promovarea integrării prin apropiere şi înţelegere reciprocă

Kjersti Engebrigtsen este o dansatoare şi coregrafă norvegiană care şi-a dedicat 20 de ani din viaţă înţelegerii universului de mişcare al nevăzătorilor şi găsirii unei metode de a preda nu mişcări fixe prestabilite ci forme de expresie adaptate stilului de mişcare al nevăzătorilor. Pentru asta a trebuit să fie nu doar profesor de dans ci, foarte adesea, elevă. Odată ce metoda a prins contur, Kjersti a pornit cu ea prin lume, de la Lisabona la Talinn, în cadrul unui proiect ambiţios, FRAGILE, prin care a dorit să pună în legătură toţi dansatorii nevăzători, profesorii de dans interesaţi de lucrul cu nevăzători, comunitatea artistică în general. Au fost cursuri, seminarii, spectacole, conferinţe. Şi iată că a ajuns şi în România.

 

Valentina de Piante este o italiancă veselă şi plină de energie, profesor de coregrafie la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Doctorand în teatru – studii aplicate, este preocupată de cercetarea  tehnologiilor corporale organice, emoționale şi imaginare adresate performerului. Sursa ei de inspirație o constituie perspectiva psihopedagogică şi practicile corporale din educaţia somatică. Întâlnirea ei cu Kjersti a fost un moment special – din două margini ale Europei, profesoara din nord şi cea din sud s-au descoperit surori in ceea ce priveşte înţelegerea corpului uman.

 

Asociaţia Tandem, al cărei preşedinte este Florin Georgescu, nevăzător, doctor în psihopedagogie şi un mare iubitor al bicicletei tandem şi al sporturilor în echipe mixte, promovează de mult metode de eliminare a excluziunii sociale prin diverse forme de interacţiune socială care dărâmă barierele dintre grupuri, mizând mereu pe faptul că oamenii se adună şi se împrietenesc pentru că se aseamănă la suflet şi nu la trup.

Sperăm ca prin efortul acestor trei entităţi proiectul Tandem Dance să deschidă drumul unui alt fel de înţelegere a fenomenului incluziunii. Alături de noi vor fi profesori şi elevi cu deficienţe de vedere de la Şcoala de Deficienţi de Vedere Austrului din Bucureşti, foşti elevi ai Valentinei de Piante şi întreaga echipă a Asociaţiei Tandem.

Alături de noi sunt profesori şi elevi cu deficienţe de vedere de la Şcoala de Deficienţi de Vedere Austrului din Bucureşti, foşti elevi ai Valentinei de Piante şi întreaga echipă a Asociaţiei Tandem.