Echipa

Suntem câțiva prieteni care ne-am strâns în jurul unor idei, sperăm noi bune, iar pentru a le pune în practică, am înființat Asociația Tandem.

Să facem un pas de la abstract la concret şi sa vedem despre ce oameni şi ce idei vorbim:

avatarFlorin Georgescu Bun la toate, deci la nimic! Încurcă-lume, doctor in psihologia educației, însă eficient la nevoie, iar uneori, aproape priceput.
Andreia Bruckner în perspectiva dobândirii unui post de administrator de scară de bloc, ne organizează şi bate la cap în vederea unei eficienţe crescute, fiind ușor sinistră cu doctoratul în chimie pe care îl are.
Alexandru Răcănel mai mult om, mai puţine idei: aspirant perpetuu la postul de magazioner şef. În timpul liber un prieten minunat, responsabil cu activitățile sportive şi cu tot ce nu prea merge bine, adică, cu tot şi toate.
Alice Schreiner pasionată de oale sparte şi alte vechituri şi de toate neajunsurile pe care oamenii şi le fac unii altora. E lesne de anticipat că-şi dă doctoratul în istorie. Compensează însă prin faptul că posedă capacităţi crescute de organizare şi arta relaţiilor umane.
Simona Necula alias Bisisica, e de cinci ori femeie: de două ori doctor, în filologie şi istorie la Paris, feministă de serviciu mereu neînţeleasă, aleargă pentru noi la tot felul de competiţii sportive şi ne ajută să comunicăm în public micile noastre „nereuşite”
Bogdan Costin Cioc cunoscut şi Aripă, eminenţa cenuşibilă care ne cuantifică şi eficientizează ideile. Vorba aia, cu MBA la Viena. În plus, înoată şi aleargă pentru gloria şi propăşirea noastră.
Simona Olteanu alias Trestia, reprezintă legea şi ordinea şi încearcă să ne convingă că justiţia mai are resturi de vedere. Beneficiază de circumstanţe atenuante prin faptul că este un om implicat şi un prieten de nădejde.
Simona Gal după masteratul de management cultural de la departamentul-catedră UNESCO, şi-a dat seama că nu are ce management face, caci nu posedăm cultură, aşa că monitorizează latura sociologică a fenomenului Tandem.
Iulian Ignat Suflet de vioară, sensibil, scrie şi pozează tot ce mișcă. Are mult umor si-i place să călătorească cu trenul.
Flavia Dumitrescu Chiar dacă nu este membru, Flavia Dumitrescu beneficiază de un statut special. Ne cheamă pe toţi la ordine şi ne bagă în răcori cu raţionamentele ei sinistre de contabilă.

 

 

Farmecul şi talentul nostru ne-au ajutat ca anii trecuți să desfășuram câteva activităţi mai mult orientate către sport.

Fiind noi copii cu educație, interesele noastre sunt şi ele foarte variate. Astfel, un obiectiv pe termen lung este acela de a înființa un centru de cercetări în domeniul tehnologiilor de acces şi un centru de consultanţă în cel al accesibilizării urbane pentru persoanele cu dizabilităţi.

Ne interesează şi educația, sperând să putem introduce cât mai multă tehnologie în scoli şi să elaboram manuale multimedia, adaptate pentru elevii cu deficienţe.

Ne mai stârnește şi accesibilizarea serviciilor publice, cele atât de inaccesibile.

Însă la baza fiecărei idei se află clar conceptul de participare socială reciprocă. Cu alte cuvinte, încercăm să contrazicem paradigma care se află în centrul eșafodajului protecției sociale, conform căreia persoanele cu dizabilităţi sunt statuate ca fiind consumatoare exclusive de servicii sociale. În concluzie, prin activitatea noastră, milităm pentru un model activ de integrare socio-profesională a persoanelor cu dezavantaj social, prin asta înţelegând nu numai persoanele cu dizabilităţi, ci şi acele persoane care, la un moment sau altul în viaţa lor, întâmpină o serie de neajunsuri care le restricţionează în exprimarea lor socio-profesională.